Esti om cu mine…

Ciudat, nu exista un cuvant, o notiune care sa defineasca o actiune inversa intelegerii. Exista „a uita”, dar nu de asta am nevoie. Vreau un verb care sa exprime coerent faptul ca inainte intelegeam, ca proces logic, un sistem, iar acum incep sa nu-l mai inteleg…

E vorba de relatiile umane inter-sexuale. Protocolul spune, de exemplu, ca atunci cand cineva te incanta si ai dori mai mult, e musai sa te angajezi intr-un subtil joc strategic, un „Dacii si Romanii” pozitional, in care atacatorul incearca sa obtina cat mai multe informatii, feed-back-uri si confirmari, expunandu-se cat mai putin posibil (are de aparat un orgoliu, nu?), iar aparatorul redutei, pretinzand ca isi protejeaza nevoile si neamul, cedeaza precaut, pas-cu-pas, ca sa-si pastreze demnitatea (aceleasi motive). Motivatia celor doi combatanti pare o chestie mostenita de generatii multe, si se explica prin miza „enorma” (as da link catre un articol despre asta, dar nu-l mai gasesc). Cine ar vrea sa-si puna inima pe o tava, ca sa-si stinga destinatarul mai apoi tigara-n ea? Probabil nimeni…

Si totusi, avand in vedere ca suntem cu totii constienti cand incepe acest joc, pare a fi o bataie de cap inutila, conceputa sa ne protejeze imaginea (in ochii nostri si ai lor). E chiar atat de greu sa acceptam ca nu toata lumea ar vrea sa fie cuplata la noi? Ca nu e nevoie sa percepem un refuz ca pe un scuipat facut anume pentru blazonul nostru? Ca motivele variaza de la om la om si de la moment la moment?

Sunt sigur ca exista ganduri care suna „Bine, dar asta e farmecul jocului, ce mai ramane fascinant dupa un dialog ca „-Vrei?…-Da!…-Hai!””. Ganduri, ce poti sa ceri de la ele? Facinatia jocului nu dispare, doar ca incepe cu o confirmare si elimina tensiunea aia imensa, da miza la o parte din drum. Sa nu-mi spuneti ca asta nu ar imbunatati macar dialogurile, la cat de imbroboditi devenim cand trebuie sa fim spirituali SI constienti de stres…Plus ca ar mai reduce din infloriturile alea pe care ne simtim cu totii datori sa ni le aplicam, ca sa fim o farama mai fantastici.

Fascinatia consta in descoperirea personalitatii celui din fata, iar asta tinde sa se intample mult mai duios cand esti relaxat. Si pentru ca, momentan, nimeni nu stie cum sa scape de tirania lui „NU!” (inclusiv femeile, inclusiv cele care refuza), iar eu mi-am propus nu numai sa analizez, ci sa ofer si solutii, decretez infiintarea institutiei lui „Inca nu!…”

UPDATE: Am incercat sa si aplic, dar m-am cam precipitat (emotie, reflexe vechi, deh), asa ca ea a inteles pe buna dreptate ca vreau sa obtin confirmari fara sa ma expun. Sunt oki.

Anunțuri

About Mishamojo

Work in progress.
Acest articol a fost publicat în Social, Viata. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 Responses to Esti om cu mine…

  1. pinguilde spune:

    He, he! 😆

    Da, vreau! Intelectual vorbind, desigur.

  2. Mishamojo spune:

    Aaa, desigur, intelectual vorbind, de-aia ne aflam aici…
    Inca perfectionez metoda, se pare ca nu e chiar asa simplu sa scoti oamenii din ale lor (au trait o viata cu ele, deh), desi vina principala ii revine lipsei mele de tact. Am ajuns la concluzia temporara ca e bine sa iti pastrezi intentiile umpic disimulate daca inca nu stii sa le formulezi astfel incat sa nu incapa echivoc… Si e aproape obositor de dificil sa infrangi opinia generala subconstienta ca oricine isi desface sufletul in fata ta e, mai mult sau mai putin, disperat, deci indezirabil (bineinteles, vorbesc despre femei, las barbatii pe mana voastra, astia sunt mai imbrobodibili)…
    Pana atunci continui sa joc jocuri de-a soarecele si pisica si sa experimentez pasi marunti…
    Incantat.

  3. pinguilde spune:

    Eh, joaca de-a soarecele si pisica are farmecul ei. Ce am inteles eu din ce ai scris mai sus e ca oricum n-ai nimic impotriva ei, cat timp pisica anunta de la bun inceput ca e vegetariana, iar soarecele n-a deprins nici el naravuri proaste inspirate de vizionarea de cartoonuri nepotrivite. Nu?

    Nu-s sigura daca am atasat corect sexele personajelor din reply. Zici ca barbatul disperat renunta la disperare daca-l imbrobodesti cumva? Si atunci nu mai e asa indezirabil? Sau am inversat ceva?

    Cat despre descarcatul sufletului, zaresc mai multe probleme. Nu-s sigura ca intr-adevar ofera mai multa informatie decat doua-replici retinute. Imi place sa cred ca oamenii sunt mai complecsi decat i-ar putea prezenta orice autoistorisire. Subiectiva intrinsec. E nevoie de timp si circumstante diferite pentru a descoperi pe cineva cu adevarat. Apoi, mi se pare (sper ca doar atat) ca de la un anumit punct pe scala varstei, dispare interesul pentru ceilalti. Devin accesorii ale propriei persoane. Si atunci un altul care deschide pardesiul si-ti arata ce poarta pe dedesubt ameninta de la bun inceput ca nu va sta acolo unde-l vrei pozitionat. Nu e neaparat vorba de disperare, ci de probabila inadecvare ca martor pasiv, sau cel mult aprobator activ al vietii tale. Si atunci il respingi.

    • Mishamojo spune:

      Sa o luam pe paragrafe:
      1. Absolut impecabil formulat. Chapeau!
      2. Daca dam la o parte cazul in care nu era decat o alambicare glumeatza (si in care imi cer scuze pt condescendenta…), sensul intentionat era ca femeile judeca in felul asta (daca mocofanul vine si declara ca il interesez asa, fara vanatoare, nu-s de nasul lui, clar). Cat despre barbati, este posibil sa aiba acelasi criteriu, dar pentru ca principala lor obsesie e foarte concreta, sunt mai usor de convins…
      In plus, femeile se antreneaza o viata intreaga sa primeasca si/sau sa respinga avansuri, iar barbatii sa le execute (avansurile…). Evident ca un barbat abordat va fi mult mai magulit decat o femeie in aceeasi situatie, nu?
      3. Stai ca depasim destinatia… Se intelege de undeva, din textul meu, ca ideea era sa iti expui toata personalitatea intr-o fraza? Vorbeam doar de o declarare a intentiilor, dupa care, firesc, urmeaza o perioada mirifica de cunoastere.
      Iar in ceea ce priveste varsta de la care nu mai ai chef de experimentat sau de schimbat coordonate personale, aici intram in alta tara (fara tz) omeneasca. Ca sa nu despic firul in prea multe 4-uri, m-ar ajuta sa citesti paragraful final din postul asta: https://mishamojo.wordpress.com/2010/06/14/titlu/. Acolo trageam concluzia ca nu varsta, ci lipsa noastra de rabdare si neindemanarea cu care intelegem diversitatea umana ne duc la plafonare. In concluzie, NU, nu sunt de acord ca interesul pt ceilalti dispare neconditionat. Renuntam singuri la el, la cele mai diferite varste…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s