Sa recunoastem…

Recunostinta, dupa cum ne-o dezvaluie numele, este o forma superioara a cunoasterii. Este o re-cunoastere. Sau o re-constientizare (sa evitam termenul „cunostinta”, asta ne-a facut mai mult rau decat bine) a unui lucru bun intamplat noua. Fie el o favoare primita, o mancare delicioasa, o gluma buna, o lectie, o persoana frumoasa sau faptul ca ne-am gasit cheile exact cand totul parea pierdut…

Cu alte cuvinte, este forma suprema a intelegerii si acceptarii binelui ca valoare, simetric si opus ca sens resemnarii, o certificare a unui rau imuabil. De ce „suprema”? Pentru ca nu e de ajuns sa ti se intample binele (si nu am folosit intamplator verbul „a intampla”), trebuie sa il si procesezi, sa ii constientizezi esenta, iar asta se parafeaza in momentul re-cunoasterii. Este usor de presupus ca toti am observat gesturi frumoase pierdute din istoria constiintei din cauza neatentiei sau orgoliului. Cateva, probabil, facute chiar de noi. Si, foarte probabil, cu totii am ratat asemenea gesturi din aceleasi motive.

Hai sa vedem, totusi, de ce…Recunostinta are ca efect, pe langa menirea ei pragmatica de instrument didactic, o stare de bine. Nimeni nu poate contesta ca, in cazuri extreme, ne poate smulge lacrimi de bucurie…Daca nu ar fi identificata in mod gresit cu manifestarea ei catre autorul binelui (ceea ce recomand, dar atentie!, poate deveni obositoare daca se sare calul…), as introduce-o fara rezerve in lista valorilor absolute de care vorbeam aici (exces, cat mai mult exces).

Si, ca sa incheiem gasind si un aspect practic (sa mai si punem, cu ocazia asta, inca o vrajitoare pe rug), hai sa vedem cum de ignoram o asemenea sursa de stare de bine la atat de indemana…Cum exclud din start posibilitatea rautatii eterne din noi, ma intorc la cele doua motive expuse mai sus, neatentia si orgoliul. Si asta pentru ca am fost invatati (si, implicit, invatati sa cautam) foarte putine formule de multumire, pe cand suficienta si „mandria” prost inteleasa nu au nevoie de antrenament…


Anunțuri

About Mishamojo

Work in progress.
Acest articol a fost publicat în Moral, Viata. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

One Response to Sa recunoastem…

  1. IrinaC spune:

    Misha,

    oamenii nu sunt rai de fapt, ci sunt neputinciosi in actiona in diverse situatii. Nimeni nu se naste rau, cu exceptia celor bolnavi care functioneaza dupa alte repere.
    De obicei, cei mai timizi sau care nu stiu sa-si exprime foarte bine gandurile, sentimentele etc., cand o fac, o fac cu agresivitate, ca un fel de arma de aparare pentru a nu fi raniti. E ca un instinct de conservare, perceput 90% ca rautate. Iti spun acest lucru, deoarece lucrez cu oameni si am reusit mereu sa trec peste acel prag de autoaprare, intr-adevat dupa intervale diferite de timp. Hai sa le spunem intervale de incredere ! 🙂
    De multe ori o decizie justa, este receptionata ca si rautate de cel asupra caruia se aplica. Anumite valori personale pot fi percepute de altii ca niste ifose, orgolii etc.
    Eu (re)cunosc ca sunt un om pretentios si imi place sa cataresc lucrurile un timp pana sa iau o decizie justa. Dar o iau, indiferent daca este vorba de prieteni, colegi sau de mine. Probabil ca de multe ori sunt mai exigenta cu mine si ma tai de la portie singurica.
    Multi dintre colegi nu ma percep ca pe un om bun, ci considera ei ca nu le recunosc diverse merite datorita faptului ca sunt rea.
    Eu, in sinea mea, nu vad lucrurile la fel.
    Unde-i adevarul ?
    Hai sa ai o zi superba, sa iesi afara si sa iubesti chiar si ploaia !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s