Mitul Cassandrei…

Despre Cassandra puteti citi aici. Despre legatura ei cu subiectul, mai aveti nitica rabdare…

Cica francezii (Voltaire, na) au o vorba: „Dieu a cree l’homme a son image, qui le Lui a bien rendu…”. In traducere libera (si remarcabil interpretata de N. Stein.), Dumnezeu a facut omul dupa chipul si asemanarea Lui, iar acesta nu s-a lasat mai prejos… Adica, la randul sau, omul s-a apucat sa il imagineze pe Dumnezeu, dar cu uneltele limitate ale experientelor si intelegerii lui. Cu alte cuvinte, omul isi defineste divinitatea ca pe o constiinta, ca pe o personalitate mai mult sau mai putin umana, superioara, dar care functioneaza dupa aceeasi parametri, gandeste in aceeasi termeni, judeca arbitrar, deci e limitata de un oarecare sistem de valori…

E oare de mirare ca se intampla asta? Daca analizam mai cu atentie, observam ca omul procedeaza identic in toate situatiile, in legatura cu orice lucru, persoana, idee; de ce ar trata altfel o notiune total straina de experientele lui senzoriale?

Un exemplu bun este dat de prietenii vechi. Am devenit constient de asta intr-o seara din cele recente, la una din rarele, si cu atat mai mult aducatoare de garantii de buna-dispozitie, iesiri la terasa, in oras. Dupa o prima parte saltareata, plina de noutati, comentarii proaspete, uimiri sincere si hohote relaxate, s-a ajuns, inevitabil, la consideratii de natura mai personala. Genul ala care rascoala vechi animozitati si aduc in prim plan nerealizari si frustrari cotidiene. Pana aici totul normal, nu-i asa?

Exemplul de care vorbeam mai devreme, insa, are in vedere o situatie particulara, cea in care unul dintre participanti a „suferit” o transmutatie, a avut parte de o schimbare semnificativa, pe scurt, a devenit o persoana simtitor diferita. Si situatia devine interesanta cand realizeaza ca aceasta metamorfoza este ignorata, mai mult, refuzata. Nimic mai impovarator decat sa primesti, la vreo observatie pe care o consideri pertinenta, replica: „Lasa, bah, ca te stiu eu, asa ai zis mereu…”, „Tu intotdeauna ai vrut sa ai dreptate, de ce te caci pe tine…” sau celebra „De-asta nu-mi place mie sa ies cu asta, niciodata nu tace, mereu are ceva de comentat…”. Si discutiile o iau iar pe panta subiectelor facile si amuzante, departe de tabu-uri…

De aici in colo, indiferent de mesaj, de intentie, diplomatie ori bunavointa, ti s-a pus patalamaua pe frunte, esti acelasi adolescent iritat, iritant, teribilist si incapatanat dintru-nceputuri (de parca n-am fi fost toti la fel…), ba chiar e de presupus ca timpul n-a fost bland cu tine, te-a acrit si mai tare, doar asa e normal, asa simtim cu totii, desi nu o spunem…

Of, momentele astea au prostul obicei de a arata cat de limitati suntem in a permite altora, in cazul in care viata ne-a tratat pretentiile la excelenta cu dosul, accesul la o ipotetica evolutie… Si, pe cuvant, ma simt si indrituit (era adevarat), dar si paun condescendent si tantos caraghios pentru ca, la mirarea cuiva despre faptul ca stau cu castile pe urechi, am explicat ca oamenii mi se par mai degraba interesanti daca le urmaresti doar limbajul trupului, cand le auzi si vorbele devin falsi…

Anunțuri

About Mishamojo

Work in progress.
Acest articol a fost publicat în Moral, Social, Viata. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s