O altfel de libertate…

Angrenat fiind, acum ceva timp, intr-o discutie destul de aprinsa pe alocuri (fie, Ana, agitat…), am ajuns cu polemica la oportunitatea controlului in orice aspect al existentei umane (controlul interior, sunt organic de impotriva riglei,  gazului lacrimogen si gloantelor de cauciuc). Si pentru ca nu am avut atunci timp sa-mi expun argumentatia:…

Tind sa nu fiu de acord cu persoanele care sustin ca utilitatea controlului dispare in situatii limita precum starea de indragostit, dans, trip si altele asemenea, datorita conceptiei mele diferite (imi dau seama) despre notiune. Imi pare ca impresia generala defineste controlul coercitiv, ca pe o capacitate de infranare, de blocare, de limitare a unui impuls. Ori asta, conform logicii mele, este doar o parte, cea mai vizibila, a ideii. E ca si cum ai pretinde ca nu ai nevoie decat de frana ca sa controlezi o masina. E adevarat ca o poti opri, dar din acel moment devine inutila. Detii cu adevarat controlul masinii cand stapanesti, pe langa, si volanul, acceleratia, ambreiajul si schimbatorul de viteze, si o faci intelegand cum functioneaza.

Regula se aplica si la structura umana. Daca vezi controlul ca pe o intelegere (si, implicit, o stapanire) a mecanismelor senzoriale, el inceteaza sa devina o simpla piedica, potenteaza orice traire de tip extatic prin constientizare. Presupun ca, in mod traditional, se considera ca o doza de control poate afecta plenitudinea unei experiente, insa explicatia consta, mai degraba, in faptul ca omul, in stare de „luciditate”, este bantuit de complexe, frustrari, temeri si indoieli, cel mai adesea activand la nivel subconstient. Iar astea, prin natura lor, sunt evident necontrolate. Daca suntem de acord pana aici, devine imperioasa nevoia de control, nu?

Cu alte cuvinte (ca sa revenim la analogia mea), daca te afli intr-o masina gonind la vale pe Transfagarasan, iar cunostintele tale despre dinamica masinii sunt reduse, ai doua optiuni: fie mergi cu piciorul pe frana si cu inima cat un purice pana jos, fie cedezi locul de la volan cuiva mai priceput si te bucuri in voie de peisaj. A doua varianta pare mai buna, insa, de fapt, pierzi dreptul de a controla masina si implicit, o parte consistenta a experientei. Si, daca esti corect cu tine, ar trebui sa regreti, umpic, ca nu ti-ai acordat timpul necesar testarii limitelor masinii…

Anunțuri

About Mishamojo

Work in progress.
Acest articol a fost publicat în Viata. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 Responses to O altfel de libertate…

  1. dobrescu spune:

    analogia cu masinile si condusul e un pic simplista, dar e potrivita pentru un cititor mediocru :D, ca exemplificare. Dar tu nu ai parte de cititori mediocrii :)).
    e important controlul in primul rand in varianta de autocontrol, nu limiteaza in nici un fel perceptia, doar iti da capacitatea de automanipulare, si , prin asta, de manipulare a celorlalti. Singurul lucru pe care il limiteaza autocontrolul e starea de extaz, care, eu cred, ca trebuie sa fie in afara lui, in rest, chiar cred ca poate provoca euforie prin capacitarea de anticipare a unui rezultat.
    Autocontrolul e o evolutie, nu o limitare, dar dezvoltarea pe care ai facut-o e prezentata corect, sunt de acord (atunci, n-ar mai trebui sa scriu , nu? ) 😀
    O sa cautam un alt subiect asupra caruia sa ne contrazicem, sa pastram balanta in echilibru.

    • Mishamojo spune:

      In conditiile pe care le prezinti, nu-mi ramane decat sa-ti multumesc, si sa te asigur ca nu e nevoie sa raspunzi decat daca ceva iti atrage atentia, ma straduiesc intens sa nu fac parte din bloger-ii care necesita feedback ca sa existe…

  2. dobrescu spune:

    sau echilibrul in balanta :))

  3. dobrescu spune:

    toti avem nevoie de feedback sa existam , indiferent daca e negativ sau pozitiv ( cu varianta extrema in cascada), nu te amagi cu gandul ca esti altfel, e obligatoriu, nu poti trai ca entitate limitata, in afara interferentelor cu mediul, chiar daca asta e mizeranil; e ceea ce meritam (cel putin eu :)) )

    • Mishamojo spune:

      Eh, repetem batalii inexistente… Normal ca toti avem nevoie de feedback, viata ar fi plictisitoare daca nu, eu ma refeream la un caz concret, blogerul care traieste pentru a fi contestat… Nu ma amagesc cu gandul ca sunt altfel, sunt doar. Ar avea sens sa ma gandesc ca orice as face, nu pot iesi din chenare? Asta nu inseamna ca pretind ca pot trai singur, dar imi da spatiu de manevra… Si nu, nu meriti nimic de genul ala, doar accepti ca aia ar fi normal. Si nu e…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s