dEfectul blandetii…

Calitatea cea mai draga romanului ii este si cel mai mare defect: bunatatea, nascuta din toleranta, hranita la randul ei de rezistenta la durere; pe scurt, a indura. Iar defectul consta in caracterul indiscriminatoriu al indurarii sale. Obisnuinta cu greul ne este mai regula, mai la indemana decat demnitatea, protestul, vointa exprimata. Voi fi contrazis, probabil, de cativa sceptici: Romanul si bunatatea, haida-de! Si ar gasi cu usurinta argumente in realitatea ultimilor ani, cine nu le observa…

Problema cu argumentele astea este ca sunt superficiale, reflecta doar consecintele. Romanii se comporta agresiv si egoist, cred eu, exclusiv din cauza influentelor exterioare. O duc prost. Nu numai atat, o duc prost si nici asteptari de mai bine nu pot avea. Capacitatea de indurare functioneaza pe baza de speranta, dar cand realizezi ca cei care ii administreaza sursa – intreaga clasa politica si administrativa – sunt iremediabil corupti, te cam apuca dorul haiduciei. Rautatea romanului poate fi lesne comparata cu starea de spirit dintr-o cusca de ecarisaj, prost intretinuta, plina de caini hraniti pe sponci, si intaratati, pe deasupra… Insa altceva ma face sa cred ca agresivitatea nu este in gena noastra comuna: nu suntem competenti in ea, nu ne vine bine, ne enerveaza si la noi insine. Daca alegem oamenii congenital structurati catre malitiozitate, observam un anumit rafinament, un control subtil al nuantelor ei, ba chiar o satisfactie a lucrului bine-facut, si asta pentru ca s-au nascut cu ea, le vine ca o manusa. Isi exerseaza aptitudinile naturale exact cum o face unul cu talent pentru muzica. Daca ne intoarcem la rautatea perceptibila in societate, vom vedea ca este nefireasca, brutala, scrasnita printre dinti sau latrata. In general, vocile ridicate invoca pretentii oarbe si incuiate, nu exista fermenti, ci doar reactii instantanee la stimuli iritanti.

Sa revenim la partea aceea de blandete care se intoarce sa-si muste stapanul. Este usor de remarcat ca rautatea autohtona se manifesta doar pe orizontala sau in sens descendent in societate (e si o doza de lasitate, trebuie sa recunosc). Concluzia sideranta de extras de aici este ca poporul asta este fatalist in indurarea lui: considera ca liderii sunt undeva deasupra, inamovibili, aproape cu patalama divina. De-aia ridica resemnat din umeri la toate magariile „alesilor” – chipurile, ce satisfactie sa ai cand alegi intre bere calda, sarmale reci si cafea din soia?

Solutii s-ar gasi, dar am senzatia fatalista ca enuntarea lor nu va duce decat la si mai multe ridicari din umeri…

Anunțuri

About Mishamojo

Work in progress.
Acest articol a fost publicat în Social. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s