Despre „prostie”, ca si despre „adevar”, se vorbeste prea mult. Gresesc, sunt notiuni foarte uzitate. Aproape uzate. Problema, la ambele, este ca se vorbeste despre efectul lor, dar mai nimeni nu se oboseste sa inteleaga metodic ce sunt.
Cred ca opinia generala despre prostie suna, cumva, ca este o forta de aproximativ aceasi putere, dar opusa ca sens, inteligentei. Adica se poate vorbi (aoleu, si ce se mai…) despre un om ca este „prost”, asa cum se poate spune despre altul ca este „inteligent”. Este considerata o trasatura de caracter, o tara mostenibila, o notiune autonoma. Fals. Ce este ea? Se poate descrie ca fenomen? Se poate cuantifica independent? Nu este doar o lipsa aparenta de ratiune?
Mi s-ar putea argumenta ca ea este cantarita, in aceeasi masura ca si inteligenta, in testele IQ. E adevarat, dar total arbitrar, este doar considerata zona opusa celei a inteligentei, din grafic. Si e fals, iar. Testele masoara doar capacitatea maxima de functionare a inteligentei unui om. Asta ar insemna ca prostia lui este „minim” atat. Dar acelasi om poate fi mai prost, in diferite momente. Iar capacitatea de calcul a creierului lui nu se diminueaza (poate doar la oboseala sau turmentatie avansata…).
In teoria mea, „prostia” e mai degraba ce este intunericul pentru lumina. O lipsa a ceva. Ea nu are o cantitate definita. Am intalnit oameni inteligenti, care luau des decizii stupide (cu voia dvs., sunt unul dintre ei…), precum si oameni fara un IQ prea mare, insa extrem de placuti datorita integritatii lor, a sinceritatii, a intelepciunii. Si prostia este gresit opusa inteligentei. Ea este mai degraba contra-masura atentiei. Faptul ca exista cea de-a doua categorie de oameni ma face sa cred cu tarie ca un om simplu, dar onest si relaxat, este o mult mai buna companie decat un mintos mandru care nu e de acord cu nimic din ce spui (fara sa aiba rabdare sa te asculte) doar din principiul ca trebuie sa aiba o parere personala speciala (nu prea ne place sa recunoastem, dar cam toti facem asta, nu ?(asta daca nu pretindeti ca ma cert singur cand ne certam 😉 )). Deci, potential, orice inteligenta este mai mult decat suficienta pentru ca omul respectiv sa fie unul reusit d.p.d.v. social. Altfel spus, suntem cu totii niste prosti potentiali. Diferenta este facuta doar de atentia cu care tratam realitatea in fiecare moment.
Si exista un singur factor care determina cantitatea de atentie obiectiva pe care o canalizam catre evenimentul sau persoana de fata. Vedeta postului anterior, orgoliul. Si cred, asa cum sustin intr-un UPDATE la o analogie anterioara, ca IQ-ul unui om influenteaza prea putin posibilitatea ca el sa se comporte stupid. Sau, ca inteligenta poate coabita destul de armonios cu prostia…
Mishamojo's Pub 
mi se pare ca masurarea prin iq a inteligentei e mult prea inutila si arbitrara,; dar, sa mor io, trebe sa recunosc ca esti destept :)) si stii sa formulezi succint, ceea ce e intotdeauna un avantaj (urasc telenovelele)
Aia pentru inteligenta e destul de precisa si foarte utila!!!
Problema e ca prostia e decisa de atentie, iar teste de masurat atentia nu exista, pentru ca fluctueaza in functie de te miri ce-uri cu miza falsa… Adica se consuma aiurea…
Shit, am vazut de-abia dupa ce am raspuns si sfarsitul mesajului tau, am uitat grobian sa multumesc frumos!…
De fapt, vazusem doar primul rand… Hmmm, e timpul pt ceva optiuni de interfata…
ar fi frumos si simplu (usor de anticipat sau posibil de corectat ), daca prostia ar fi decisa de lipsa de atentie. In cazul unor oameni inteligenti lipsa de atentie da nastere la momene de deruta (cum spui tu , impropriu, prostie); dar prostia e o stare permanenta, in timp ce inteligenta nu cred ca e obligatoriu sa fie acceptat ca cuantificabila de desene rupestre, ritzi -pitzi cu modele si vaze, puncte si liniute, e mai mult decat atat si nu e o suma a acestora :D, parerea mea :)).
Hihi, nu te supara pe mine, dar ti-a lipsit umpic atentia cand ai citit postul asta. Mi se pare magic ca aproape toti cei care imi citesc teoriile se exclud subconstient din ele. Suntem toti speciali, sau plecam acasa, nu? Ei, bine, dupa cum spuneam in postul despre orgoliu, pare frumos si simplu. Si, culmea, este, cu o singura conditie: sa renunti la orgoliu, ceea ce putini oameni reusesc.
Vezi, eu nu inteleg de ce crezi tu ca e impropriu sa vorbesti de prostie in cazul oamenilor inteligenti (in afara cazului in care se simt lezati de idee). Sau de ce te multumesti sa afirmi ca prostia este o stare permanenta, fara sa o demonstrezi, cumva… Si nu a sustinut nimeni (nici macar autorii testelor) ca masurarea IQ-ului este precisa si exhaustiva. E relativa, dar exista, si e valabila, in mare. Pacat ca nu masoara decat capacitatea de calcul a creierului, nu si ce gandeste el…
Sau, mai pe scurt, tu vrei sa spui ca prostia e ceva clar si definit, pe cand inteligenta nu prea… Hmmm, nu asta ar gandi oricine se considera orice altceva decat prost, dar convenabil de nedefinit de inteligent? Stai, nu asta ar gandi oricine?
pana la urma prostia se raporteaza la inteligenta care o observa:)…..
Hahaha, genial comentariu!…
(Era, din obisnuinta, sa ridic un deget si sa atrag o atentie, dar mi-am tras un dos de palma morala in loc, si am tacut…)