Orgoliul ca buldozer…

Inca ceva despre eterna mea obsesie, orgoliul.

Este cea mai destructiva tara omeneasca. Orgoliul rupe relatii, incaiera oameni, naste razboaie, este odios si omniprezent in istorie. Iar puterea lui consta in faptul ca este atat de infiltrat in modul nostru de a percepe realitatea inconjuratoare, incat este aproape identificat cu sinele.

Este o ironie amara, dar singura posibilitate de a il controla si combate este sa fii constient de el. Si asta nu pare sa fie prea dificil (mai toate persoanele cu care am discutat ideea sustin sincer ca se cunosc, cu rele si cu bune, ca sunt „sinceri cu ei insisi”), insa este imposibil si deformant daca nu esti dispus sa intorci armele orientate pana atunci catre exterior, sa te iei de guler si sa te analizezi temeinic si sever pana la lacrimi. Sa te intrebi serios de cate ori nu ai dat peste o informatie care putea fi adevar, dar ai refuzat-o „a priori” pentru ca te deranja, pentru ca nu era confortabila. Si daca nu tot de atatea ori ai avut tendinta sa-i acuzi sursa de rea-intentie, de minciuna, de stupizenie…

Orgoliul este singurul care poate genera ura. Toate celelalte emotii „negative” provin din mecanisme de aparare, in general: frica, rusine, dezgust, agresivitate… Ura, insa, este un atribut exclusiv uman, pentru ca este rezultatul activ al unei nesatisfacute false nevoi, nevoia de a fi confirmat cu orice pret. De a ni se confirma ce vrem sa credem noi (si implicit ceilalti) despre noi.

Sa luam un exemplu. Daca am scoate virtual din dispozitiv orgoliul, am realiza foarte usor ca orice parere critica a cuiva despre persoana noastra poate fi de doua feluri: adevarata sau falsa. Si nu ar exista decat doua moduri rationale de a reactiona: sa accepti si sa inveti, in primul caz, sau sa argumentezi contrariul, in al doilea. Cel mult sa ignori, daca deranjul nu merita. De ce ai simti nevoia de a-l pedepsi pe respectiv, de a-l sterge din existenta, pe cat posibil, de a-l face sa sufere (de cele mai multe ori prin metode care nu au legatura cu opinia enuntata)? Raspunsul este unul singur, razbunare. Te-a durut, si vrei sa ii intorci durerea. Logic.

Ma intorc insa la esenta problemei, la intrebarea pe care cei mai multi nu au curaj sa si-o adreseze: „De ce te-a durut?”. Nu e retorica, intrebarea, si este valabila in ambele cazuri. Iar raspunsul, din pacate, este cunoscut doar de orgoliu, numai sa ai curiozitatea sa-l iei de guler…

Am pierdut o prietenie pe care o consideram pretioasa, din cauza neindemanarii cu care am scris un text fara sa realizez ca ar putea primi interpretari gresite. Insa dau vina pe orgoliu pentru faptul ca un prieten a preferat, din toate interpretarile posibile, sa o aleaga pe cea mai groaznica pentru el, ignorand voit realitatea ca nu aveam absolut niciun motiv sa o gandesc asa…

Anunțuri

About Mishamojo

Work in progress.
Acest articol a fost publicat în Moral. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 Responses to Orgoliul ca buldozer…

  1. dobrescu spune:

    nevoia de confirmare nu este o falsa nevoie, recunoasterea valorii este obligatorie pentru a nu ti se distorsiona personalitatea sub greutatea mediului
    Fara orgoliu suntem toti niste taratoare care se uita cu o privire intrebatoare la orice interlocutor. Da, orgoliul genereaza ura, dar este singurul care poate sa o canalizeze. Ura este cel mai puternic mobil, te poate face capabil de actiuni care nu pot fi generate de iubire, te face capabil de compromis, si , in conluzie duce la evolutie (ai vrut demonstratie, si eu pot sa generez sofisme ) :D.

    • Mishamojo spune:

      Whoa, ca ai scapat pianul pe scari de atata viteza!…
      O luam pe numere, te prinzi tu la ce raspund…
      1. Aici ai dreptate, my bad, nevoia de confirmare nu e falsa, devine insa sursa de corupere cand vrei cu tot dinadinsul sa confirmi chestiuni care nu-s adevarate.
      2. Recunoasterea valorii si nevoia de a fi confirmat, am spus la 1., au legatura numai daca e o valoare ce trebuie recunoscuta in spate. Ura vine cel mai des la cei carora nu le merge bluful.
      3. Nu cred ca ti s-ar distorsiona decat in masura in care ai „nevoie” de confirmare. Un om care stie care ii este valoarea, un om sigur pe el, nu are nevoie de confirmari. In schimb, recunoasterea valorii este absolut necesara, numai asa putem convietui si prospera.
      4. De la al doilea aliniat incolo, ai abandonat ideea de demonstratie logica. In primul rand, ca sa putem avea o disputa, ar trebui sa convenim impreuna pe ce notiune ne batem. Impresia mea este ca tu bagi in galeata orgoliului si „mandria”, si „rationalitatea” si „intelepciunea”. Ceea ce eu contrazic de la inceputul blog-ului astuia.
      5. Mai apoi, afirmatiile astea tip „lema” sunt ele insele niste false silogisme. De unde pana unde fara orgoliu am fi ca niste taratoare? Adica, sa luam un exemplu drag mie, Nicolae Steinhardt se comporta ca un vierme? Tutea, rama? Orgoliu inseamna sa te crezi cel mai tare din parcare, nu sa vrei cu adevarat sa fii…
      6. Orgoliul canalizeaza ura. Si ura este un mobil foarte puternic. Pana aici ai dreptate. Dar, ca sa vezi cum se poate identifica un derapaj logic, ti-ai pus intrebarea de ce e ura o forta asa puternica? Pentru ca e distructiva. Pentru ca un om are, din pacate, o capacitate distructiva mai mare decat cea constructiva. Orgoliul nu canalizeaza, deci, decat forta ta distructiva, ori daca nu lucrezi in demolari sau rugby, nu vad ce ai putea face bun cu ea. Eu renunt fericit la „forta” asta enorma si la generatorul si canalizatorul ei.
      7. Nu sunt de acord ca ura este mai puternica, gestual. Poti face „sacrificiul suprem” datorita iubirii mai degraba decat din cauza urii. Si mori si mai fericit. Daca te refereai la forta fizica suplimentara cauzata de ura, inca o data, nu mai traim in pesteri, unde agresivitatea era o calitate…
      8. Nu stiu daca ti-a afirmat cineva contrariul, dar ura este considerata o stare naspa. In care nu te simti bine, e o stare de alerta, de atac. Singura satisfactie e gandul la efectul placerii de dupa razbunare. Iar ala e palida consolare.
      9. CUM?!?!? Ura te face capabil de compromis? Wow, va trebui sa imi explici asta mai pe indelete…
      10. Toate astea de mai sus au dus la concluzia logica ca „ura duce la evolutie”. Care, fara sa aiba legatura cu argumentele de dinainte, este falsa in sine. Evolutia presupune invatare, asta este o stare de deschidere, de creativitate de conexiuni, de relaxare. Cand esti incordat si in stare de alerta, nu poti decat sa respingi chestii, pentru asta e pregatit corpul si intelectul tau. URA nu are nicio dimensiune buna si nicio justificare! Este o stare de razboi, si nu unul folositor, in care binele invinge si pacea lamureste treburile. E unul surd, urat, in noroi, in care toata lumea pierde, pentru ca nu exista arbitru, reguli. Exista doar motivatia de a ucide. Un fel de Terminator, asa…

  2. dobrescu spune:

    nu l-am scapat (pianul :D), l-am aruncat intentionat sa testez aplicabilitatea generala a gravitatiei, O sa revin cu explicatii, pentru ca meriti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s