Maturitatea ca ineptie (2).

Incercati prima data postul anterior, e posibil sa faca mai mult sens.

O alta perspectiva: se constata ca, odata cu aparitia adolescentei, fostele incantatoare gagalici se metamorfozeaza in galigani desirati, plini de cosuri, secrete si rabufniri rebele fara motiv aparent. Iar astea sunt puse pe seama cetelor de hormoni invadatori.

Simplist. Or fi hormonii sutul chimic declansator, dar exista o ratiune in spatele revoltei. Ea exista si inainte, dar, cat timp sunt mici, copii isi realizeaza neputinta. Sunt dominati fizic de lumea inconjuratoare, nu pot depasi granita plansului si a tipatului. Cand, insa, se trezesc brusc cu ochii peste crestetul parintilor, se simt indrituiti sa isi aproprieze deciziile. Cresc intelegand ca nici „oamenii mari” nu pricep prea mult din viata, si tind sa isi ia lumea in cap, spunandu-si, pe buna dreptate, ca nu mai au nevoie de tutela, ca se descurca si singuri. Ce nu realizeaza nici macar ei este ca deja e cam tarziu. Ca deja au infipte in cap reguli strambe, coercitive, exemple negative cu care sa relationeze. Si pentru ca lumea nu se dovedeste mai docila nici cand esti de capul tau, singura reactie disponibila ramane blamarea realitatii crude si nedrepte. Tot si toate sunt guvernate de haos, viata devine o lupta mai mult pierduta, dar cum ei au respectat, pe cat era de posibil, regulile, rezulta ca vina cade pe tot restul. Asta e actul de nastere a orgoliului.

Si, incredibil, totul porneste de la faptul ca nu am avut rabdarea, curajul de a le explica mai clar de ce nu putem cumpara amaratul ala de trenulet. O intrebare valida (adresata deja) ar fi „si, totusi, cum rezolvi problema?”. E simplu, daca scoti din ecuatie ipoteza, grea ca o piatra de hotar, cum ca copilul nu intelege, trebuie pacalit, spre binele lui. Ii spui „Uite cum sta treaba: fiecare membru al familiei are o anumita si limitata suma de bani. Poti dispune de ei cum vrei, dar atentie, devii si responsabil. Pentru ca daca alegi trenuletul, va trebui sa intelegi ca nu vei merge cu noi la Circ, la film sau renunti la multe din bomboanele pe care le-ai fi putut avea. Pentru ca nu o sa-ti ajunga banii.” La inceput, probabil, va opta pentru alternativa imediata, dar e esential sa ne si tinem de conventia facuta. Sa nu cedam santajului sentimental ulterior. Va intelege, in cele din urma, ce importante sunt deciziile si consecintele lor.

Cu putina rabdare si multa verticalitate, se va dezvolta frumos. „Bine, dar nu e pacat sa-l maturizezi asa repede?”, mi s-a mai replicat. Fireasca remarca, avand in vedere ca tuturor ne e dor de copilarie, cu tot cu lipsa ei de griji. Si, din acelasi motiv, constituie o falsa problema. Copilaria ne apare fericita doar retroactiv, cand ajungem sa realizam dezastrul comparatiei cu „viata reala”. Si avem impresia ca micutul trebuie „protejat” cat se poate de vicisitudinile vietii. Exact pe dos. Ori, in tot timpul asta, el invata, nu se poate opri. Pentru orice mamifer (cu exceptia omului, pare-mi-se) e identic important a pastra integritatea fizica a vlastarului si a-l invata cat-de-curand tot ce trebuie sa stie despre legi, valori, ierarhie naturala. Apoi, sa ne punem problema ce ar prefera el. Sa ne intrebam de ce tot vrea sa stea pe langa oamenii mari la masa. De ce vrea sa vada toate filmele interzise? De ce arde de nerabdare sa experimenteze fumatul, alcoolul sau chestia aia de care se jeneaza tati-mami sa vorbeasca? Normal ca daca i se interzice accesul, pleaca linistit la joaca. Dar e linistit doar pentru ca stie ca odata tot va prinde el chichirezul. Stie, pentru ca are avantajul infinitatii timpului. Nu va uita, insa. Pentru el, copilaria nu e idilica, e prezent, e realitate. Nu lipsa responsabilitatilor il face fericit, ci doar disponibilitatea de a invata din orice.

Aici, noi avem de invatat. Noi suntem repetentii.

Ei vor de la noi doar definitii de notiuni. Noi putem invata de la ei firescul. Le datoram respect, si daca nu ii tratam ca pe niste parteneri seriosi in loc de jucarii complicate, le ratam sansa la intelegere.

Anunțuri

About Mishamojo

Work in progress.
Acest articol a fost publicat în Moral, Social. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 Responses to Maturitatea ca ineptie (2).

  1. wow!….incantata. Cu greu mai gasesti oameni care sa formuleze atat de bine concepte atat de complicate. Ai surprins esentialul inepriei de a crede ca a fii matur este mai superior ca traire decat a fii copil sau adolescent.
    Atata timp cat intelegi ca trebuie sa-i tratezi cu seriozitate(si totodata cu dragoste), raspunzand la intrebari cu rabdare si responsabilite, vom avea la ce privi cu mandrie cand vor fi adulti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s