Despre incapatanare.

E aproape frustrant bigotismul mintii umane, suntem ceacari rau.

Pe de o parte, Fb e plin de mesaje motivationale. Egregorul mondial este saturat de idei marete, suna bine si ne confera aparenta intelepciunii. Pe de cealalta, lumea e plina de oameni revoltati de egoismul, agresivitatea, superstitiile si frica in care se scalda zi-de-zi.

Discrepanta logica e evidenta. Cum pot exista atatia oameni care apreciaza calitati precum frumosul, binele, si, in acelasi timp, atatia care le desfid? E destul de simplu, sunt cam tot aceiasi.

Atat timp cat o sa insistam sa credem ca, personal, suntem relativ oki si ca uratenia vietii sta in vina exteriorului, o sa strivim corola de minuni a lumii fara cea mai mica ezitare, ca pe o rama. Cu senzatia ca suntem indrituiti, chiar.

Viata nu e nici rea, nici buna, incluzand aici si oamenii din jur. Perceptia subiectiva acorda aceste valori. Cu alte cuvinte, daca realitatea e aiurea, sunt sanse mari sa fie doar din cauza modului in care ne-am hotarat, candva, sa alegem criteriile de evaluare. Trebuie sa devenim mai flexibili, iar asta nu se poate face sustenabil decat prin intelegere, adica invatare.

Exista un citat, destul de ambiguu atribuit lui Darwin: „Nu cea mai puternica specie supravietuieste, nici cea mai inteligenta; viitorul apartine celei care se adapteaza mai bine”. Mai concret, mesajul este asta: „Incapatanarea nu te trece prin perete, cauta si tu o usa”.

Anunțuri

About Mishamojo

Work in progress.
Acest articol a fost publicat în Moral, Social. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s