Post trist sau ghid de utilizare a prietenilor…

Afirmam, intr-o argumentatie anterioara, ca „…nu iubirea te orbeste, ci doar proasta ei intelegere si aplicare, iar astea tin de ratiune si de nerespectarea unor principii morale…”. Este general valabil si, totusi, doare la fel de mult cand observi fenomenul de aproape, de pe scena. Mai cu seama cand este observabil la unul din oamenii de prietenia carora erai, in prealabil, mandru…

Nu stiu cat de valabil este pentru femei (banuiesc ca impartasesc trasaturile comune speciei), dar barbatilor parca li se pune un val pe ochi daca sunt in modul „search” si le intra o femeie frumoasa in raza. Sunt dispusi, in extremis, sa calce pe „cadavrele” ratiunii. Sa-si imbunatateasca imaginea precum politicianul, alterand imaginea competitorilor, indiferent cine sunt acestia si chiar daca nu-s un pericol real.

Din pacate, oricat mi-as dori, postul acesta nu contine nicio idee constructiva. Singurul lui scop este de a indemna la rabdare si intelegere in eventualitatea vreunei situatii ca cea de mai sus. O reactie iritata, oricat de justificata ar parea, nu face decat sa se loveasca de un perete instinctiv de proteste si diversiuni de tip „Hai, bah, era o gluma, ce-ai?…”, iar asta nu poate duce, conclusiv, decat la o neincredere greu de reparat, nefiind un subiect usor abordabil ulterior.

In ceea ce ma priveste, partea buna este ca am realizat motivatia la timp, si am reusit sa-mi inabus reactivitatea. Sper sa reusesc sa ne salvez amandurora un prieten bun. Partea proasta este ca, involuntar (si numai in mintea mea), i-am confiscat coroana de lauri si l-am retrogradat in divizia de „oameni, cu ale lor, fiecare”. Si tin destul de mult la el incat sa sper ca nu o sa-i pese prea mult…