Inteligenta, ca scula

Despre inteligenta se spun multe chestii. Ca e o arma. Ca e taioasa. Sau ascutita. Ca poate muta muntii din loc. Ca ne folosim 5, 7, 10% din capacitatea creierului. Ca face diferenta dintre noi si restul regnului animal (mdah…). Suntem mandri de ea. Ca specie, dar si individual suntem mandri. E una din calitatile umane cele mai apreciate.

Dar – poate nu v-ati obisnuit inca, exista un dar in orice (sic!) – nu cred ca am auzit vreodata expresia „esti cum gandesti”. Stiu sigur ca exista „esti ce mananci”, „haina il face pe om” sau „omu-i ca tamplaru’, traieste cat traieste, si moare”, si lista poate continua. Iar asta, probabil, pur si simplu pentru ca ne razgandim mult mai des decat ne modificam preferintele culinare, schimbam garderoba sau dam la rindea (stiu, ultima parca nu face parte din peisaj, dar imi place mie in mod deosebit).

Bun, eu nu pot explica asta decat intr-un sigur fel: inteligenta este un instrument. As putea fi intrebat ce fel de concluzie e truismul asta…Pai este, ca, desi toti acceptam ideea, mie mi se pare ca am ajuns sa ne dam mari cu sculele noastre (le cer iertare femeilor, competitia este o chestiune usor preponderent masculina, dar sunt sigur ca inteleg) si se concentreaza mai nimeni sa invete ce sa faca cu a lui. E ca si cum ti-ai lua semicursiera cu 24 de viteze dar nu folosesti decat viteza intai, ca, de dragul afirmarii, nu mai ai chef sa citesti instructiunile schimbatorului. Sau, daca mi se permite o fomulare mai zen, nu ajunge sa ai sabie, trebuie sa si inveti sa o folosesti…

In mod firesc, ar trebui sa urmeze alta intrebare: „daca inteligenta e doar o scula, ce anume ii corespunde tehnicii cu care o manuiesti?”, la care eu nu am gasit, pana acum, decat un singur raspuns, intelepciunea. Suna ca naiba cuvantul asta in romana, dar altul nu am la indemana.

Da, dupa mine, intelepciunea este schimbatorul de viteze al inteligentei, dar despre asta intr-unul din posturile urmatoare…